inapoi la cumparaturi vezi cosul
Hranirea acasa si la scoala

Esti parinte? Cum poti afla daca scoala copilului tau are un meniu acceptabil? Cum poti schimba lucrurile? Ce ar trebui sa verifici? Gradinita la care te-ai inscris iti va hrani bine copilul? Reprezinti o institutie scolara? Iti doresti o politica nutritionala dar nu stii de unde sa incepi? Vrei sa-ti imbunatatesti serviciile? Afla de aici ce si cum!

5 verdeturi de primavara, cu succes la copii

Multi cred ca e dificil spre imposibil sa convingi un copil mic sa manance ceva verde, mai ales frunze. Parintii se plang deseori ca micutii accepta un pic de salata (laptuca) dar dau la o parte verdeata din ciorba, se stramba la spanacul cu ou si fug de usturoiul verde. Nu mai vorbim despre meniul gradinitelor, unde bucatarii din start nu mai pun patrunjel in oale si au retineri mari in a face o salata (care ar fi oricum aruncata in final). Insa verdeturile sunt foarte importante - copiii au nevoie de mineralele, vitaminele, clorofila din frunzele verzi. Deci ce este de facut? Exista modalitati de a-i convinge sa manance verdeturi? DA, le gasiti mai jos!

Verdeturile si copiii

Dupa cum stiti, Copilul Verde inseamna si cursuri/ateliere pentru copii, pe langa activitatea ca editura. Poate ati remarcat ca elevii nostri mananca foarte variat, inclusiv verdeturi, fara probleme, chiar cu mare placere. E primavara si verdeturile au aparut deja in piete, e timpul sa le re/introduceti in meniul copiilor, cu succes. Vreti sa aflati secretele noastre?

1. USTUROIUL

Poate nu va vine sa credeti, dar usturoiul se bucura de un succes urias in randul elevilor nostri. Folosim desigur si catei de usturoi dar si usturoiul fraged, soiuri pentru frunze.

Un piure de cartofi este mai gustos si are mai multa personalitate daca pui in el usturoi pisat, chives tocat (ceapa verde fina) si chiar praz. Majoritatea preparatelor pot fi "tunate" cu usturoi pus la final. Am facut chiar si popcorn cu usturoi! Cat despre usturoiul verde, soiurile pentru frunze, acesta este pretios. Frunzele sunt fragede, potrivit de picante, late si intens colorate. Pentru elevii nostri organizam periodic exercitii sociale (tarabe unde exersam cumparatul ca la piata) si le oferim tot felul de produse naturale. Legaturile de usturoi verde sunt primele care dispar, copiii cumparandu-le (cu banuti desenati pe hartie) pentru acasa. Pe langa faptul ca este gustos si nu usturacios cand il dozam si folosim optim, usturoiul este un argument solid in discutiile despre sanatate. Atunci cand copiii afla despre cat de eficient este usturoiul in lupta cu microbii, devin foarte interesati sa-l consume. Replica de acasa a unui copil care dimineata participase la lectia despre usturoi: "stii, mami, nu-i nimic daca usturoiul ma ustura un pic, fiindca pe microbi ii ustura mai tare si asta e bine pentru mine!".

Copiii si usturoiul

2. PATRUNJELUL 

Daca vreti sa ii imprieteniti pe copii cu aceste frunze aromate atat de bogate in vitamine si minerale, e simplu. Faceti impreuna reteta noastra de guacamole cu patrunjel. 3 zile la rand am facut acest preparat verde cu copiii intre 3-9 ani de la gradinita si scoala Montessano iar rezultatele au fost extraordinare: "mai vreau", "putem manca asta in fiecare zi"? Explicati copiilor ca, mai ales primavara (dupa iarna in care nu am mancat la fel de multe fructe si legume de sezon, autohtone), avem nevoie de multe minerale si vitamine iar verdeturile sunt foarte bogate in acesti micronutrienti. Gasiti aici notiunile elementare privind nutritia. Puteti oferi copiilor patrunjel tocat extra pe o farfurioara, sa-si adauge singuri in mancare si, daca acesta este un obicei al casei, va deveni repede si un obicei al lor. Nu uitati sa alegeti patrunjel proaspat, fraged si sa-l tocati fin. Nu impuneti niciodata verdeturile, laudati-le proprietatile (spuneti si ca verdeturile si toate legumele dau gut bun mancarii) si copiii vor deveni tot mai interesati de ele. 

3. SPANACUL

De fapt, spanacul este cel mai gustos in stare cruda. Elevii nostri il adora in aceasta forma sau tocat marunt si amestecat in piure ori pus ca decor peste tartinele cu fasole batuta sau hummus. Nu uitati, prima conditie ca un copil sa manance ceva este sa aiba acces la acel ceva - deci la frunze. Spanacul trebuie sa fie proaspat, fraged (baby), bine spalat si servit cu incredere. Nu va indoiti niciodata ca mancarea sanatoasa va fi respinsa de catre copii, ganditi intotdeauna pozitiv si nu uitati ca exemplul personal conteaza in primii 6 ani de viata mai mult decat vorbele si regulile. Spanacul mai poate fi combinat si cu capsuni, intr-o salata fabuloasa de primavara sau poate fi ingredient in smoothie, impreuna cu laptele de migdale, o banana bine coapta si ceva afine. 

4. MACRISUL

Multi nu stiu ce este macrisul dar el se gaseste astazi si la fermele bio si la piata. Acrisor si plin de vitamine, el este adorat de copii. Poate fi folosit ca atare, ca decor (tocat) peste diverse tartine, in supe si ciorbe, ca pesto verde impreuna cu nuci hidratate si usturoi. Avantajul sau este gustul acrisor - copiii stau departe de frunzele amare (si in general, de alimentele amare). Cum ne explicam acest lucru? Este o reactie fireasca si tine de regulile supravietuirii: "amar" poate fi "otravitor". Revenind la macris, orice aranjament dragut in farfurie este de efect. Dupa cum vedeti, elevii nostri de la Montessano sunt in stare sa sara peste masa pentru a prinde cea mai mare... frunza de pe platou. Aflati mai multe trucuri de food art din acest eBook gratuit: FoodArt - Povesti de pofta, de Luminita Alexandru.

Verdeturile si copiii

 5. LEURDA 

Am stabilit deja ca micutilor le plac ceapa si usturoiul daca stim cum sa le dozam si sa le introducem in meniu. Leurda este o delicatesa de primavara care va fi bine acceptata, amintindu-le de cele doua legume. Leurda poate fi adaugata cu succes in supe-crema (cu urzici, avocado; broccoli etc), pe tartine si chiar in piureuri. Merge si in pateuri verzi (se asociaza interesant cu nuci si lamaie) iar multi copii o consuma simplu, ca atare. La cursurile Copilul Verde (v. exemplu aici) simpla prezenta a frunzelor comestibile de tot felul pe masa este suficienta. Nici nu trec 10 minute si au disparut. Repetam: verdeturile trebuie sa existe in casa daca vrem sa fie consumate si exemplul personal cantareste foarte mult.

verdeturile si copiii 2

Nu uitati sa spalati foarte bine frunza cu frunza si sa cumparati intotdeauna legume proaspete, ideal autohtone si crescute natural. Daca aveti o bucatica de pamant la dispozitie, puteti planta 2 tufe de macris si 2 de usturoi verde, 1 de chives si patrunjel - le veti folosi la bucatarie si veti economisi sume bune. Implicati copiii in gradinarit (chiar si atunci cand aveti un ghiveci de patrunjel pe pervazul bucatariei) si veti face pasi importanti spre convingerea lor. Copiii nu au neaparat o problema cu verdeturile ci modul in care acestea le sunt introduse/impuse este nepotrivit. Evitati discutiile gen tabelul lui Mendeleev - pe copiii mici nu ii intereseaza foarte mult "micronutrientii" si "antioxidantii" - dar ii impresioneaza suficient de mult sa le spuneti ca mancand verdeturi devin mai puternici si mai rezistenti (fara sa mai raceasca des, se pot juca mai mult, nu ii mai doare gatul etc) si ca mancarea este mai interesanta, gustoasa si aratoasa cand folosim si frunze in ea. Notiunile abstracte de nutritie pot fi si ele introduse insa intr-un mod atractiv.

Daca aveti nevoie de ajutoare in plus, va recomandam cartile si CD-urile de mai jos, in care legumele si verdeturile sunt promovate intr-un mod foarte eficient.

SACULETUL CU POVESTI

 Alte ajutoare pentru parinti: Gusta Curcubeul, puzzle Pofta buna!, Meniul saptamanii

Succes si pofta de cruditati! Multumim pentru share.


Hrana + Educatie + Distractie