inapoi la cumparaturi vezi cosul
Enciclopedia vegetala
A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z
Ce sunt si cum se prepara quinoa si kale? Dar carob si amaranth? De ce sunt importanti germenii si vlastarii? Care produse din soia sunt sanatoase? Putem spala cu nuci de sapun? Ce buruieni sunt comestibile? Ce gasim de mancare in padure? Aici afli esentialul despre toate vegetalele utile pentru hrana, igiena si ingrijire naturala. Scotoceste bine!
Bamele (gumbo, lady’s fingers)
(Hibiscus esculentus)

Bamele de gradina

Bamele provin din Etiopia iar proprietatile lor medicinale sunt binecunoscute inca din anul 1500. Populare in bucataria egipteana, araba si indiana, bamele sunt cultivate la scara redusa in Romania, in zonele sudice. Desi aceste legume cu aspect ciudat au numeroase beneficii pentru sanatate, romanii nu stiu inca sa le foloseasca in sezon (vara) iar meniurile restaurantelor noastre le ignora pe nedrept. E timpul sa invatam sa le folosim! Merita un loc de cinste intr-un meniu sanatos!

Parti comestibile: capsulele verzi si fragede, florile, semintele (presate pentru ulei)

De ce sunt importante pentru copii si intreaga familie

  • sunt bogate in caroten, complexul de vitamine B si vitamina C
  • contin mucilagii deci proprietati emoliente, utile in afectiuni respiratorii (laringite, traheite, bronsite, tuse), constipatie, deci sunt benefice oricui, omnivor, flexitarian, vegetarian sau vegan
  • sunt agenti de ingrosare excelenti pentru supe si sosuri
  • contribuie la realizarea unor decoruri culinare deosebite, datorita formei interesante (capsula si floare) - vei obtine o mancare sanatoase si gustoasa, cu aspect interesant (ca gustare tartinabila, garnitura, salata etc.)


Folosirea bamelor

Preparare/consum

De la bame pot fi consumate florile (superbe si comestibile) – in decoruri, salate si mai ales capsulele tinere, sub 10 cm (cele mai mari sunt fibroase/lemnoase). Capsulele pot fi: taiate rondele sau alte forme si adaugate spre sfarsit in supe, ciorbite, tocanite pentru copii si intreaga familie; preparate la aburi (intregi sau sectionate transversal); adaugate la muraturi; coapte in cuptor; folosite pentru ingrosare sosuri si supe (4 bame/litru de lichid). Se inmoaie foarte repede, nu necesita preparare de lunga durata iar textura este foarte agreata de copiii mici. Se combina excelent cu rosii, sosuri pe baza de rosii (exemplu de tocanita rapida, buna si de uns pe felii de paine pe post de zacusca: se inmoaie ceapa in apa, se adauga rondele de bame si cubulete de rosii decojite, se lasa pe foc potrivit 5-10 minute, se adauga sare dupa gust si verdeturile preferate; se stinge focul, se adauga putin ulei de masline si usturoi pisat).

Atentie!

Nu coace bamele in folie de aluminiu (nu folosi niciodata aluminiul in contact cu alimentele)! Nu numai ca acest lucru va afecta culoarea si gustul dar va transforma legumele in alimente toxice.

Pastrare
Bamele nu se pastreaza bine, rezista doar cateva zile la frigider dupa care se inmoaie si prind mucegai.

Sfatul verde
Bamele pot fi cultivate in orice gradina (inclusiv ca bordura/plante decorative), la loc insorit, fara a necesita o ingrijire speciala. Nu au daunatori. Florile sunt spectaculoase! In sezon, verifica plantele zilnic si recolteaza-le capsulele la timp – in cateva zile depasesc 10 cm si devin lemnoase. Daca ti-au scapat cateva capsule si acum sunt foarte lungi, nu le recolta si lasa-le sa atinga maturitatea, punandu-le ulterior la uscat si folosind semintele primavara, pentru o noua cultura.

Bamele si copiii

Trucul verde
Datorita mucilagiilor, bamele pot deveni un excelent motiv de joaca. Taiate rondele, ele se ataseaza de piele fin dar ferm, rezistand la ore de alergat pe afara. Copiii vor fi incantati sa se "picteze" cu bame - am demonstrat acest lucru la una dintre lectiile Copilul Verde de la Montessano! De testat!

Cauta bame la supermarket (uneori exista la caserola) sau piete gourmet iar daca ai o gradina, cultiva-le cu prima ocazie: sunt decorative si rezistente la daunatori si boli asa ca nu ai nici un motiv sa nu incerci, macar de dragul diversificarii... Ai mancat bame deja? (Restaurantele libaneze au in meniu o mancare rece din bame si rosii, foarte buna). Cum ti s-au parut? Cum iti place sa le prepari? Scrie-ne, vrem sa stim!

Carte premiata


Hrana + Educatie + Distractie